Homepage » Beauty & Lifestyle » Citate motivaționale pentru elevi: „Tăria minţii vine prin exerciţiu şi nu prin repaos.”

Citate motivaționale pentru elevi: „Tăria minţii vine prin exerciţiu şi nu prin repaos.”

Publicat pe 10.10.2022 la 19:39 Actualizat pe 10.10.2022 la 19:39

Există o mulțime de elevi care au o motivație uriașă pentru a merge la școală. Alții, însă, susțin că școala nu se află tocmai printre primele locuri în preferințele acestora. Există o mulțime de metode care să îi facă pe copii să învețe din plăcere. Una dintre cele mai întâlnite se bazează pe principiul citatelor motivaționale. Și există o listă cu câteva dintre cele care ar putea fi în favoarea școlarilor.

Citate motivaționale pentru elevi: „Tăria minţii vine prin exerciţiu şi nu prin repaos.”

Citate motivaționale pentru elevi

arhivă

  • 23 de citate motivaționale pentru elevi
  • Cum poți ajuta un elev care și-a pierdut motivația

Citatele motivaționale sunt foarte "la modă". Acestea se găsesc în rândul pozelor tinerilor pe rețelele sociale. Însă, cu atât mai mult, aceste texte scurte pot fi folosite și cu alte scopuri. De exemplu, elevii pot citi în fiecare zi câte un citat motivațional diferit, astfel încât aceștia pot fi mult mai dornici să învețe.

23 de citate motivaționale pentru elevi

Există o serie de citate motivaționale care îi pot convinge pe elevi să învețe cu drag. De la proverbe românești până la spusele lui Aristotel, toate îi vor ajuta pe cei mici să fie mai motivați.

1. „Un om educat se deosebeşte de un om needucat, așa cum un om viu se deosebeşte de un om mort.” - Aristotel

2. „Învață câte ceva nou în fiecare zi când soarele îți este deasupra. Dacă faci asta, nu vei fi niciodată bătrân.”

3. „Tot ce îţi doreşți aşteaptă să ceri. Tot ce îţi doreşti te doreşte, de asemeni, pe tine. Trebuie, însă, să acţionezi pentru a obţine tot ce îţi doreşti.” - Jules Renard

4. „Nu putem deveni ceea ce ne dorim rămânând ceea ce suntem.” - Max DePree

5. „Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi o veşnicie.” - Mahatma Gandhi

6. „Dacă am face toate lucrurile de care suntem capabili, am fi cu adevărat uimii de noi înşine.” -Thomas Edison

7. „Tăria minţii vine prin exerciţiu şi nu prin repaos.” - Alexander Pope

8. „A-ţi dori să ai succes fară a munci din greu este ca şi cum ai încerca să culegi roadele pe care nu le-ai semănat vreodată.”- David Bly

9. „Succesul pare a fi asociat cu acţiunea. Oamenii de succes sunt mereu în mişcare. Ei fac greşeli, dar nu renunta în nici un chip.” - Conrad Hilton

10. „Dacă nu te îndrepti spre ceea ce îţi doreşți, nu vei avea acel lucru niciodată. Dacă nu ceri, răspunsul va fi întotdeuna nu. Dacă nu faci nici un pas înainte, vei rămâne mereu în acelaşi loc.” - Nora Roberts

11. „Învaţă câte ceva nou în fiecare zi când soarele îţi este deasupra. Dacă faci asta, nu vei fi niciodată bătrân.” - Lois Bey

12. „Întotdeauna acel examen la care vei absența va fi mai ușor decât acele examene la care ai participat.” - Edward A. Murphy

13. „Nimeni nu a murit datorită expunerii timp îndelungat la educație.” - Robert M. Hensel

14. „Rețeta succesului: studiază atunci când alții dorm; muncește atunci când ceilalți lenevesc; pregătește-te pe când alții se joacă; visează în vreme ce alții doar își doresc.” - William A. Ward

15. „Citește nu pentru a contrazice nici pentru a crede, ci pentru a cântări și a lua în considerare.” - Francis Bacon

16. „Nu ești suficient de tânăr pentru a ști tot.” - Edward A. Murphy

17. „Un învățător trebuie să răspândească în jur o atmosfera de respect și să umble plin de sine, ca și cum ar fi uimit de a fi el însuși.” - Walter Bagehot

18. „Învățătorii îți deschid ușa, însă numai tu însuți poți trece dincolo de ea.” - Proverb chinezesc

19. „Sărăcia este învățătorul caracterului.”- Antifan

20. „Vremea învaţă pe cei ce n-au învăţătură.” - proverbe româneşți

21. „În ochii profesorului tău întotdeauna vei greşi, deci nu te mai chinui să încerci.” - Edward A. Murphy

22. „Învăţătura din tinereţe este că o dantelă săpată în piatră.” - proverbe persane

23. „Banii nu aduc învăţătură, dar învăţătura aduce bani.” - proverbe româneşți

Cum poți ajuta un elev care și-a pierdut motivația

Dacă cei mici și-au pierdut motivația, poți reuși să îi redai speranța, astfel încât acesta să reușească să creadă mult mai mult în el.

Când vine vorba de proiecte sau sarcini complexe, care îi par fie monotone, încurajează-l să lucreze câte puțin în fiecare zi. Recomandă-i să realizeze câteva sarcini simple, care să îi aducă mulțumire. Îl poți inuraja pe cel mic să asocieze o activitate importantă cu o activitate relaxantă sau plăcută.

CITEȘTE ȘI: Urări de la mulți ani pentru copii de 2 ani. 5 idei haioase

În articolul
Citate motivaționale pentru elevi: „Tăria minţii vine prin exerciţiu şi nu prin repaos.”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Scene de coșmar pe Aeroportul Otopeni! Mai mulți pasageri s-au luat la bătaie în avion! Au amenințat inclusiv pilotul | VIDEO
Stiri interne • ieri la 23:32
Scene de coșmar pe Aeroportul Otopeni! Mai mulți pasageri s-au luat la bătaie în avion! Au amenințat inclusiv pilotul | VIDEO
  • Bătaie într-un avion pe Aeroportul Otopeni
  • Scene desprinse din vestul sălbatic
Primele imagini cu ucigașul Teodorei Marcu, după ce s-a împușcat! Unde l-au găsit polițiștii | FOTO
Showbiz intern • ieri la 23:25
Primele imagini cu ucigașul Teodorei Marcu, după ce s-a împușcat! Unde l-au găsit polițiștii | FOTO
  • Unde a fost găsit mort ucigașul Teodorei Marcu
  • Bărbatul s-a împușcat
Halucinant! Ce mesaje posta bărbatul suspectat că a împușcat-o pe Teodora Marcu, de la Insula Iubirii! Părea că suferă din dragoste | FOTO
Showbiz intern • ieri la 22:57
Halucinant! Ce mesaje posta bărbatul suspectat că a împușcat-o pe Teodora Marcu, de la Insula Iubirii! Părea că suferă din dragoste | FOTO
  • Ce drama trăia bărbatul suspectat că a ucis-o pe Teodora Marcu de la Insula Iubirii
  • Bărbatul părea că suferă din dragoste
Focuri de armă în cartierul vedetelor! Ucigașul Teodorei Marcu s-a împușcat!
Showbiz intern • ieri la 22:30
Focuri de armă în cartierul vedetelor! Ucigașul Teodorei Marcu s-a împușcat!
  • Ucigașul Teodorei Marcu s-a împușcat
  • S-au auzit focuri de armă în tot cartierul
Poliția în alertă! Cartierul vedetelor unde Teodora Marcu a fost impușcată este oficial izolat! Nimeni nu intră, nimeni nu iese! Il caută pe criminal! Știm cine este suspectul
Showbiz intern • ieri la 22:05
Poliția în alertă! Cartierul vedetelor unde Teodora Marcu a fost impușcată este oficial izolat! Nimeni nu intră, nimeni nu iese! Il caută pe criminal! Știm cine este suspectul
  • Este alertă maximă în cartierul în care Teodora Marcu a fost împușcată
  • Nimeni nu niese, nimeni nu are voie să intre
  • Cum îl cheamă pe suspect
Cine este Teodora Marcu de la Insula Iubirii, tânăra împușcată în plină stradă. Ce a postat inainte de incident | FOTO
Showbiz intern • ieri la 21:41
Cine este Teodora Marcu de la Insula Iubirii, tânăra împușcată în plină stradă. Ce a postat inainte de incident | FOTO
  • Cine este Teodora Marcu, tânăra împușcată pe stradă
  • A lăsat în urmă un copil și un soț îndurerat
Vezi toate știrile noi
Recomandări
O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici
recomandare pe observatornews.ro
O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici
Vedeta cu părinţi miliardari, surprinsă în metrou. „Nimeni nu m-a recunoscut”
recomandare pe as.ro
Vedeta cu părinţi miliardari, surprinsă în metrou. „Nimeni nu m-a recunoscut”
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
Romania TV

16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați
recomandare pe antena3.ro
16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați
O femeie care săpa în grădină a descoperit o comoară incredibilă. Înainte găsise un indiciu, dar n-a știut să-l interpreteze
recomandare pe antena3.ro
O femeie care săpa în grădină a descoperit o comoară incredibilă. Înainte găsise un indiciu, dar n-a știut să-l interpreteze
Un sportiv și-a făcut cont pe OnlyFans ca să aibă bani pentru Olimpiadă și acum a fost suspendat: „Am încremenit, asta e viața mea”
recomandare pe antena3.ro
Un sportiv și-a făcut cont pe OnlyFans ca să aibă bani pentru Olimpiadă și acum a fost suspendat: „Am încremenit, asta e viața mea”
Cum a apărut Răzvan Simion în presa din străinătate? Imaginea la care nimeni nu se aştepta
recomandare pe playtech.ro
Cum a apărut Răzvan Simion în presa din străinătate? Imaginea la care nimeni nu se aştepta
Temperaturi de peste 35 de grade Celsius, în România. Vine vara cu adevărat, spun meteorologii
recomandare pe playtech.ro
Temperaturi de peste 35 de grade Celsius, în România. Vine vara cu adevărat, spun meteorologii
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
recomandare pe redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Acatistul Înălțării Domnului. Rugăciune puternică pentru luminare și ocrotire divină
recomandare pe redactia.ro
Acatistul Înălțării Domnului. Rugăciune puternică pentru luminare și ocrotire divină
Ploaia din Capitală le-a pus pe fugă pe vedetele din România! Cum s-au ferit de stropii reci - imagini de senzație
recomandare pe Ciao.ro
Ploaia din Capitală le-a pus pe fugă pe vedetele din România! Cum s-au ferit de stropii reci - imagini de senzație
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
recomandare pe bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
recomandare pe dailybusiness.ro

4 Zodii renasc în iunie 2025: Ce le aduce Jupiter în Rac și Venus în Taur
recomandare pe Jurnalul.ro
4 Zodii renasc în iunie 2025: Ce le aduce Jupiter în Rac și Venus în Taur
Orlando Zaharia, prima reacție în mediul online după ce cuțitul său de aur a câștigat sezonul 15 Chefi la cuțite. Ce a transmis
recomandare pe a1.ro
Orlando Zaharia, prima reacție în mediul online după ce cuțitul său de aur a câștigat sezonul 15 Chefi la cuțite. Ce a transmis
Close
OSZAR »